A fost odată ca-n povești, prin început de anii '90...

un băiat pofticios, doritor de un sandwich bun, sau un burger - de ce nu? -, dar vremurile erau grele, și primea mai mult zacuscă. Trecuseră ani și ani, și se făcuse voinic și viteaz, destul de viteaz să-și încerce norocul în tărâmul magic zis și Untold. Stătea la rând ore și ore, la un stand ce zicea "wurstger", fără să știe că astfel soarta sa întreagă îi va fi pecetluită. Căci atunci când ajunsese în sfârșit la tejghea, și zise la domnu' șef, dă-mi și mie cu de toate, ce primise el acolo era mai mult de o shaorma, era mai mult de comoara lumii, ca viața fără de moarte: era un wurst cum nu mai văzuse, în chiflă de burger învelită, cu sosuri și murături, de-i era frică și să guste.

Și își dăduse seama micul nostru pofticios: asta e mâncare de regi și asta vreau eu pentru toți! O să pornesc pe drumul meu, până găsesc regele wurst, și îl conving că și poporul din Târgu Mureș merită gustări regești! Și pornise prin munți și văi, mergea în soare și-n întuneric, până într-o zi de a zărit un râu imposibil de traversat. Stătea pe mal necăjit, aproape să se dea bătut, când auzise dintr-un tufiș: "psst, dar un wurstger oare unde găsesc?". Și a apărut un călător, mai mic de statură dar la fel de viteaz, și se făcuseră camarazi. îşi luă inima în dinţi și traversaseră acel râu, prin de primejdii precum "contabili" sau "extrase" sau "business plan"-uri. Când unul se simțea depășit, celălalt îl încuraja, “gândește-te la acel wurstger” îi spunea.

Dar pe malul celălalt un zmeu flămând îi aștepta. 

Deh! zmeule viteaz, vino să ne batem, în săbii să ne tăiem, în suliţi să ne lovim, ori în luptă să ne luptăm. Și se luptau, se băteau, până zicea voinicul nostru: hai, mă, mai bine căutăm wurstgerul împreună!

Ah, regele wurst căutați? Mergi înainte pâna la primul sens giratoriu și apoi dreapta! 

Ajungând la curtea împărătească, ceruseră audiență la marele împărat. Intraseră în camera tronurilor și acolo era: mare, înalt, spatele cât un dulap de haine al bunicii, cu părul sălbatic, ochii mici și sclipitori, privire incertă.. nu rostise nici un cuvânt.

Pentru a rupe tăcerea zise viteazul nostru:

O, mare împărat, renumit și respectat, am venit să-ți cerem binecuvântarea, să lăudăm mâncarea ta delicioasă și să te implorăm: adu și neamurilor noastre din Mureș bucuria wurstgerului! Dă-ne ca și misiune să-i vindem cât încape!

Și împăratul răspunse: Cool, hai să facem. Şi eu încălecai p-o şea, şi vă povestii d-voastră aşa.